“Ramane pe diseara la 11, da? Vezi ca vine si ala micu!” si asa incepe. Prima data vezi, a doua incerci, a treia ti-e rau, a patra iti place si apoi mai vrei. “Man, cand ne mai vedem?”, “Nu ma uita, la 10,da?”, “Vine si ala micu?” iti suna cunoscut? Sunt intrebari, idei, dorinte care se plimba in jurul tau. Poate le vezi, poate nu, dar ele sunt. Stii sa faci diferenta?
Se spune ca toti incep usor, de jos, un fum, o tigara, apoi mai mult, “Nu ma pot satura” spun unii, sau “Mai vreau,e bun”spun altii, dar cand le spui “Daca ajungi sa depinzi de ele ce faci?” siguri pe ei iti raspund “Cine ma, eu? Nu, doar ma joc, ma prostesc, e doar o tigara, nu e ca si cum imi bag in vena!”. Incearca sa intrebi acelasi lucru dupa 6 luni (mai mult sau mai putin) si cand ii vezi cu gauri pe maini iti vor spune “Am incercat, nu-i mare lucru, ma pot lasa oricand vreau. Ia zi…ai una mica?”.
O dependenta duce la alta. Dependenta de zambete, de vise frumoase, de a vedea “floricele pe pereti”, de afectiune toate duc spre bunastarea ta, iar lipsa lor impinge pe unii spre multe lucruri, iar pe altii ii duce spre droguri. E o metoda simpla de a te simti bine, la indemana si care nu cere explicatii sau recompense dupa. Dar de ce sa mergi pe calea asta? Oare e cea mai usoara? Esti sigur ca iti aduce fericirea? Dar pe termen lung? Stii ce te asteapta dupa? Sunt multe intrebari, usoare sau poate nedorite, insa daca ti le pui inseamna ca mai ai o sansa.
In putinele momente de luciditate sau de ne-dorinta de a te simti bine hai cu mine la spitalul Obregia sectia XVI sau XVII, sau la Grigore Alexandrescu-sectia toxicologie sau la Floreasca aceeasi sectie sau mai bine la Balaceanca si spune-mi ce simti si ce gandesti cand vezi privirile ratacite din spatele gratiilor, gaurile din maini si picioare, camasile de forta; cand auzi tipetele disperate de pe coridoare, plansul neincetat si rugamintile fierbinti dupa un remediu?!
E o “terapie-soc”, dar te poate ajuta, iti da o idée despre cat de rau poti ajunge. Daca nici asta nu te convinge hai la morga sa vezi cum arata o supradoza si sa le facem inventarul, ai fi uimit de cat de multi sunt.
Dar nu e nevoie sa ajungi aici, fii diferit, alege calea cea grea, alege calea care iti va aduce zambete si vise frumoase si afectiune, alege viata!
Sunt multi care stiu cum e, care te inteleg; ai fi uimit sa vezi cati sunt, intreaba si vei afla!
Felicitari pentru articol! E foarte bine realizat, atinge toate etapele prin care trece o persoana cand “face cunostinta” cu lumea drogurilor. Cuprinde realitatea crunta intr-un mod socant (cel putin pentru mine) care te face sa te gandesti nu de doua ori, ci de mai multe ori inainte sa gusti din aceste substante.
Imi place foarte mult. Va voi promova pe blogul meu.
De: Timi pe august 29, 2009
la 17:36
Toti avem momente in viata in care suntem vulnerabili, o despartire, o tragedie sau pur si simplu o actiune negandita in momentul inoportun. Totul poate incepe brusc, fara sa-ti dai seama si crezi sincer ca nu e nici o problema daca o sa continui. Ideea e ca trebuie doar sa constientizam, sa ne gandim inainte de a face acea mica greseala care sigur ne va costa mult. Si daca totusi am facut acea greseala, avem nevoie de ajutor, avem nevoie de sustinere si intelegere, avem inca sanse de a renunta, cu ajutor sau fara.
Timi, multumim mult pentru aprecieri si te mai asteptam pe blogul nostru.
De: ATD pe august 29, 2009
la 17:55
Salut,
Citind articolul m-am regasit in atatea pasaje incat…nu pot sa nu las o parere. Petrecerile unde l-am cunoscut pe “ala micu”asa cum ii zici tu, noptile si apoi zilele in care eram praf, asa zisii prieteni facuti acolo imi par acum atat de departe, insa imi amintesc de toate. Asa l-am cunoscut pe prietenul meu, ce bine era, zi si noapte happy, fara griji, fara stress, fara probleme, aparent. Apoi nu mai aveam bani, parintii erau suspiciosi, mi-era rau si m-am lasat, dar el…nu a putut, era la ace. A inceput sa vanda ce avea, nu a fost deajuns. A inceput sa fure din casa, de la ai lui, de la mine, de la oamenii de pe strada. Era violent (si verbal si fizic), nu mai stia de nimeni si nimic, nu vroia decat sa-si ia “portia”. Cand am ajuns intr-o noapte in arest si l-au batut bine, l-au inchis cu altii care erau mai rau si a inceput sa gandeasca. De atunci a inceput greul, incercarea sa se lase. Am renuntat la tot, scoala, familie, prieteni si plecam in excursii pe munte. A fost un iad sa il tin, convulsii, dureri, tipete, plansete, nemancat, nedormit, insa dupa cateva luni din astea am reusit. Si chiar daca acum nu mai suntem impreuna am vrut doar sa va spun ca se poate, e nevoie de vointa si putere, foarte multa putere. Caci gustul reusitei nu se compara cu nimic, nici macar cu cel al euforiei dupa o tigara. Asa ca ma bucur ca sunteti si sper sa faceti (sau sa facem) cat mai multe pentru cei care au nevoie de ajutor, sunt atat de multi!
Peace
De: Andreea pe august 29, 2009
la 18:12
Draga Andreea, relatarea ta este impresionanta si ne bucuram de faptul ca ai avut taria sa o redai. Te felicitam pentru puterea de a renunta la dependenta si banuim ca tot tu esti in spatele reusitei prietenului tau. Dar daca ai parte de tot ajutorul din lume si nu constientizezi, nu poti rezolva nimic, deci si el s-a putut opune acestui lucru infiorator de grav.
Daca ai dorinta de a ajuta, de a face bine, de a lucra intr-un mediu in care toti sunt plini de suflet bun si entuziasm, te asteptam cu drag in cadrul asociatiei noastre.
De: ATD pe august 29, 2009
la 18:53
Sincer acum vorbesc din experientza, spun ce am vazut.Majoritatea care fumeaza sunt tineri cu mintea hai-hui, care au prea multi bani pentru varsta lor si care-i administreaza cum Ii taie capul,pe care- nu-l au tot timpul pe umeri.Proiectul de legalizare a drogurilor mi se pare putin prea radical pentru societatea romaneasca post-comunista a acestui secol.Suntem prea mici,si riscurile prea mari.Educatia nu-si prea spune cuvantul pe aceste melaguri.Asta e parerea mea bazata evident pe argumente solide.Nu cer ca ceilalti sa vada lucrurile la fel ,dar iti spun;educatia e baza luptei anti-drog ,si ma refer nu numai la cea din familie ,ci la propria constientizare, care parca dispare treptat;nimeni nu stie unde.
De: Flory pe august 31, 2009
la 12:12
Din nefericire acestea sunt tentatiile “lumii moderne”…De cele mai multe ori nu daca nu incerci nu esti unul din gasaca..nu ai curaj..nu esti ca toti ceilalti…Nu cred ca exista unul dintre noi care sa nu fi incercat macar odata sa guste din “micile arome”…din curiozitate sau pur si simplu pentru a te integra in societate in cercul de prieteni….Dar oare ce ii determina pe unii sa “urce la un nivel superior al consumului?”….Dorinta de a atinge Nirvana, dorinta de a simplifica viata si problemele ei…Oricare dinte noi viseaza la o lume perfecta si faptul ca exista ceva ce iti da impresia ca poti trai acolo este un motiv destul de puternic pentru multi dintre noi de a se refugia in “consum de lucruri interzise” …Dar este o iluzie totul este o iluzie…..oare vrem sa traim in o iluzie totala…? Toti avem probleme..mai mici mai mari…probleme care pentru fiecare dintre noi sunt importante …Andreea are 5 ani si nu isi gaseste jucariile…Mihai 23 si nu are un loc de munca…George are 60 de ani e pensionar si nu are bani de tratament….Ideea este ca toti avem probleme…Si ca le putem rezolva altfe.
De: Alina Gheorghe pe august 31, 2009
la 14:54